Idei pentru nuntă
Nu există dragoste mai sinceră decât cea pentru mâncare,” spunea mai demult celebrul scriitor George Bernard Shaw. Ei bine, în vreme ce probabil că atât tu, ca viitoare mireasă cât şi viitorul tău soţ veţi contesta cu vehemenţă această informaţie, invitaţii voştri vor fi cu atât mai fericiţi şi bine dispuşi cu cât le veţi oferi un meniu pe măsură. Puţină planificare doar în ceea ce priveşte lista de bucate poate face diferenţa. În cele ce urmează vă vom oferi câteva sfaturi preţioase în ceea ce priveşte meniul, planificarea acestuia şi ce alegeri puteţi face pentru a vă asigura că veţi avea invitaţi mulţumiţi şi cât se poate de bine dispuşi.
1. O temă specifică

Una dintre cele mai amuzante (şi probabil uşoare) momente din dezvoltarea unei tematici specifice nunţii este cea a alegerii meniului. În funcţie de ideile care ne trec prin cap şi care vor da mai departe tema nunţii, meniul o poate face cu atât mai reuşită. Altceva vom alege pentru o nuntă formală, altceva pentru una în aer liber sau cu tematica barbeque. Acestea din urmă sunt evenimente memorabile şi ieşite din comun pe care toţi şi le vor aminti cu drag.
2. Mâncare tradiţională
Sunt mulţi oameni care aleg să călătorească în diferite părţi ale lumii doar de dragul bucătăriei tradiţionale. O asemenea alegere poate fi oricând binevenită în cazul nunţii şi, chiar dacă ceilalţi miri pe care i-aţi cunoscut au ales tradiţiile locale, voi puteţi opta pentru altele mai exotice şi care să se păstreze mai bine în memoria invitaţilor. Puteţi opta pentru orice bucătărie, europeană sau asiatică atâta vreme cât nu contravine tematicii nunţii.
3. Puţin show nu strică
Mâncarea bună ne încântă dar puţin show nu strică niciodată. Puteţi cere firmei care se ocupă de bucătărie să angajeze un bucătar îmbrăcat tematic care să prepare la faţa locului platouri de sushi sau meniuri franţuzeşti etc. Ar fi o apariţie surprinzătoare şi distractive nu credeţi?
4. Ceva să vă reprezinte!
Ziua nunţii este cea mai importantă zi atât pentru mireasă cât şi pentru mire. De ce să nu alegeţi atunci un meniu care să vă reprezinte sau care să aibă o semnificaţie specială pentru voi? Puteţi recrea momente magice pe care le-aţi petrecut împreună oferind în meniu un fel de mâncare care să fie în concordanţă cu aceste evenimente şi asiguraţi-vă că, cu ocazia unui toast, veţi prezenta invitaţilor semnificaţia lor. Nu-i aşa că este cât se poate de romantic?
pregatire pentru nunta
5. Prezentarea…
Imaginea vizuală face toţi banii. Invitaţii îşi vor aminti mai degrabă felul în care bufetul arată decât bucăţele pe care le-aţi servit la masă. Asiguraţi-vă deci că acest buffet arată nemaipomenit şi că prezentarea felurilor de mâncare este una specială. Prima impresie este şi ultima impresie şi asta e tot ce contează. Ornaţi totul cu mare grijă, eventual şi cu motive florale şi cereţi firmei de catering să vă asorteze platourile cât mai exotic, chiar dacă ele nu conţin mâncăruri foarte variate sau scumpe.