Nunta, în esenţa ei, este unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa unui cuplu, este unirea a două persoane atât spiritual cât şi lumesc. Nunta are încorporată în ea diferite obiceiuri care se schimbă de la zonă la zonă.

Cu anii multe obiceiuri s-au transformat dar esenţa a rămas aceeaşi. De ce să stai să asculţi la toate mătuşile şi bunicile care oricum îţi vor spune ce îşi mai aduc aminte? Noi îţi oferim detaliat aceste obiceiuri.

Cererea în căsătorie

Dacă v-aţi găsit perechea şi vă doriţi să petreceţi restul vieţii împreună este cazul să luaţi atitudine şi să o cereţi. Datinile de odinioară s-au stins, dar astăzi există o mulţime de moduri de a-ţi declara dragostea şi de a-i face persoanei iubite o surpriză şi o zi de neuitat. Cererea în căsătorie trebuie însoţită de un inel de logodnă, simbol al legăturii veşnice, şi totodată însemnul că femeia este deja promise unui bărbat.

Peţitul

Tânărul mire îşi alege câţiva prieteni apropiaţi sau eventual rude apropiate şi stabileşte o zi când se duce la viitori socrii. În ziua stabilită purcedeau spre casa fetei, iar la intrare aceştia aveau o mică cuvântare, care diferă de la zonă la zonă. Urmează apoi momentele când tatăl feciorului stă de vorbă cu părinţii miresei, discutând diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotărârea de a face nunta era deja luată, peţitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece nişte clipe minunate. De multe ori urma o mică petrecere, mai ales dacă se stabilea că nunta va avea loc.

În ziua de azi este doar o formalitate în care tânărul îşi exprimă dorinţa către părinţii miresei de a o cere în căsătorie

Naşii

Sunt consideraţi părinţii spirituali ai nunilor. Ei sunt martori, sfătuitorii şi îndrumătorii acestora în viaţa ce o vor făuri împreună. Se spune că atunci când viitorii miri îşi caută naşi, mai întâi îi vor întreba pe naşii de botez ai mirelui dacă vor să-i cunune şi apoi, dacă aceştia au refuzat, ei vor căuta naşi în altă parte. De altfel nunii pot avea mai mult de o pereche de naşi la nuntă. Atribuţiile naşilor sunt: achitarea bisericii, cumpărarea lumânărilor, voalul miresei, turta miresei, basmaua miresei. Naşa este nevoită să gătească mireasa şi o conduce la biserică, apoi la local aceasta îi pune basmaua în cap iar naşul are datoria de a-l bărbieri pe mire.

Ploconul

Acesta reprezintă primul cadou pregătit de viitorii miri celor pe care aceştia şi-i doresc ca naşi. Ploconul cuprinde o găină (sau alt tip de pasăre – pui, curcan, raţă, etc), o sticlă de vin sau şampanie, grâu, ulei, zahăr. Ploconul poate fi primit sau refuzat de către naşi, primirea acestuia echivalând cu acceptarea propunerii de a-i năşi pe tinerii miri. După primirea ploconului, naşii trebuie să cinstească onoarea care li s-a făcut şi să desfacă o sticlă din cel mai bun vin (sau şampanie, mai degrabă, în zilele noastre).

Mireasa

Tradiţia spune că mireasa trebuie să fie îmbrăcată în alb la ceremonia religioasă, ca simbol al purităţii spirituale. Ea trebuie să mai poarte ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat, ceva bleu şi o monedă. Ceva vechi reprezintă legătura viitorului cuplu cu părinţii, acel ceva nou este consideră că aduce noroc, ceva împrumutat are rolul simbolic de a reaminti cuplului că pot conta oricând pe ajutorul familiei şi al prietenilor, acel ceva bleu este simbolul credinţei şi loialităţii iar moneda este simbolul unei vieţi prospere.

Bradul

În dimineaţa cea mare nunul împreună cu cei mai apropiaţi prieteni împodobesc 2 brazi cu diferite obiecte. Brazii sunt purtaţi de tineri necăsătoriţi până la casa naşului, unde, unul este legat în faţa porţii. Apoi, alaiul îşi continuă drumul către casa miresei, loc în care rămâne cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii şi al tinereţii; împodobirea lui simbolizează viaţa “îmbelşugată” a viitoarei familii.

Bărbieritul mirelui

Acest obicei se desfăşoară în paralel cu gătitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (în trecut un vătaf) îl bărbiereşte, în mod simbolic pe ginere. Aşezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie să-l lase pe lăutar să-i ia banii. Bărbieritul mirelui reprezintă un simbol al pregătirii băiatului pentru nuntă. Obiceiul se pare că avea o semnificaţie ritualică iniţiatică, ultima dintr-un lung şir de iniţieri la care era supus băiatul în cursul deveniri sale ca bărbat.

Voalul miresei şi gătitul miresei

Voalul îşi are originea în perioada în care căsătoriile erau aranjate. Se pare că menirea să era să acopere faţa viitoarei soţii, până când cununia era încheiată, şi deci era prea târziu pentru mire să se mai răzgândească şi să refuze căsătoria. În zilele noastre acesta are rolul de a proteja feţele miresei pentru a nu fi văzută de alte mirese.Domnişoarele de onoare cât şi naşa împreună cu mama o vor ajuta pe miresica să se îmbrace cu rochia albă şi îi vor pune accesoriile, iar naşa este cea care îi va pune voalul şi diademă.

Hora miresei şi turta miresei

Nuntaşii vor încinge o horă în faţa casei miresicii, iar o dată cu sfârşitul horei naşa rupe deasupra capului miresei turta miresei în patru bucăţi, care se împart apoi tuturor celor prezenţi. Tradiţia spune că toţi ce vor gusta din turtă miresei vor fi fericiţi şi vor avea mult noroc în anul următor.

Cavalerul şi domnişoara de onoare

Se pare că pe vremurile când mirele îşi răpea mireasa şi fugea împreună cu camarazii săi cât mai departe de familia acesteia, cavalerii şi domnişoarele de onoare se îmbrăcau identic cu mirele şi mireasa pentru a-i deruta pe urmăritori. În felul acesta rudele fetei răpite nu ştiau pe cine să urmărească şi de cele mai multe ori pierdeau urma tinerilor însurăţei. Deci menirea cavalerului şi a domnişoarei de onoare este de a ajuta la întreaga desfăşurare a nunţii.

Petrecerile mirelui şi miresei

Este o tendinţă a ultimilor ani, împrumutată de la vecini. Petrecerile se ţin ori în localuri închiriate ori la cineva acasă. Se organizează cu câteva zile înainte de nuntă ca o ultimă petrecere ca şi burlaci. În aceste petreceri nu trebuie să lipsească jocuri cu tentă sexuală, chiar şi câte un striptease după caz feminine sau masculin J

Cununia religioasă sau încununarea

Este una din Sfintele Taine ale bisericii. Este uniunea spirituală a celor doi tineri şi dorinţa de a-şi manifesta şi desăvârşi dragostea unuia pentru altul, de a se mântui împreună prin împlinirea liberă şi conştientă a poruncilor dumnezeieşti de către cei care cunună.

Lumânările de cununie şi cununiile

Lumânările reprezintă puterea credinţei şi deasemenea sunt simbolul purităţii. De altfel sunt şi modelul luminos al naşilor ce îi vor îndruma în noua viaţă pe care au ales să o făruiască împreună. Cununiile sunt făcute de obicei din metale preţioase şi simbolizează demnitatea regească a mirilor

Aşezarea miresei la stânga mirelui

Poziţionarea miresei la stânga mirelui provine de pe vremea când mirele îşi răpea iubita şi apoi se lupta pentru a o păzi de cei care doreau să o recupereze. De aceea mână dreaptă trebuie să fie liberă, pentru a putea mânui sabia.

Verighetele

Utilizarea verighetelor ca simbol al iubirii îşi are originea în Egiptul Antic. Egiptenii credeau că prin inelarul mâinii stângi trece o venă care duce direct la inimă. Astfel, prin schimbul de verighete între soţi, se consideră că se realizează o legătură directă între inimile lor. Verighetele sunt realizate din aur (un metal pur) pentru a simboliza atât durabilitatea căsniciei, cât şi puritatea sa.

Călcatul pe picior

Se spune că primul dintre miri care va reuşi să-şi calce partenerul pe picior în timpul dansului în jurul mesei (în biserică) va conduce în căsnicie şi va avea întotdeauna ultimul cuvânt de spus.

Aruncarea cu grâu şi orez

Simbolizează întâmpinarea în noua viaţă cu belşug şi cu prosperitate.

Mărturiile

Bomboniere sau săculeţi cu bomboane oferite invitaţilor de către miri. Nuntaşii vor lua acasă aceste mărturii. De regulă mărturiile conţin 5 bombonele învelite în marţipan sau zahăr caramelizat, simbolizând sănătatea, fericirea, fertilitatea, viaţă lungă şi belşugul.

Valsul miresei

• 

Această tradiţie provine de pe vremea balurilor de la palatele regale, unde primii care deschideau seara (şi dânsul) erau gazdele. Dansul lor este urmat de cel al naşilor, al socrilor şi de abia apoi de către ceilalţi nuntaşi.

Furatul miresei

Furtul miresei este probabil cel mai răspândit obicei tradiţional românesc. Mai mulţi nuntaşi, pe ascuns, şi feriţi de privirile mirelui şi ale naşilor, răpesc mireasa şi o duc într-un loc ştiut numai de ei. Apoi aduc pantoful acesteia sau altă dovadă pentru a demonstra mirelui că într-adevăr mireasa este la ei. Pentru a o aduce înapoi, se cere o răscumpărare. Aceasta poate fi plătită în sticle de băutură, mici atenţii, sau chiar îndeplinirea unor sarcini haioase. Mireasa este considerată a fi în grija naşului până la miezul nopţii, şi a mirelui după această oră. De aceea, dacă furtul are loc până în ora 12, naşul este cel care plăteşte răscumpărarea, iar după această oră mirele este cel responsabil.

Tăierea tortului

Tăierea tortului este primul lucru pe care mârâi îl fac împreună, după cununie. Mireasă, împreună cu mirele vor tăia prima porţie din tort. Hrănindu-se unul pe celălalt cu tort simbolizează implicarea în cuplu, cum îşi “hrănesc” dragostea dintre ei.

• 

Aruncarea buchetului

Mireasa se întoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemăritate, şi aruncă la întâmplare buchetul. Fată care-l prinde este cea care se va mărita prima. Alte tradiţii spun că se va mărita în acelaşi an.

• 

Aruncarea jartierei

Mirele îi va scoate miresei jarteaua de pe picior, de cele mai multe ori prin gesturi menite să aducă zâmbetul pe chipul invitaţilor (eventual se poate renunţa la mâini, iar scoaterea jartierei să se facă exclusiv cu dinţii). Băieţii neînsuraţi se grupează apoi în spatele mirelui, iar acesta, fără a se uita, aruncă jarteaua peste umeri. Se spune că cel care o va prinde, sau care este cel mai apropiat de locul în care a căzut jarteaua, va fi următorul care se va însura.